Dă FRF în judecată

Redactor:
Narcis Drejan
Dă FRF în judecată
  • Publicat:
  • Actualizat:

578.000  RON a plătit Mititelu din cauza declarațiilor date despre arbitraje în 2008, după ce echipa sa a avut parte de vicieri de rezultat.

După ce șeful CCA, Gheorghe Constantin, a fost arestat pentru 29 de zile, împreună cu patronul lui FC Argeș, Cornel Penescu, finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a fost cel mai vehement la adresa „fluierașilor”. Acesta le-a reamintit oamenilor din fotbal că a fost amendat cu 300.000 de lei de FRF, după meciul încheiat la egalitate de Știința la Pitești, scor 1-1, din 3 octombrie 2008, când oltenilor le-au fost eliminați doi jucători, iar Penescu este acuzat că ar fi plătit arbitrii să faciliteze victoria Argeșului. „Am spus de atunci că sunt oameni care direcționează arbitrii să ne facă praf la meciuri. După acel meci cu FC Argeș, când Mircea Bornescu și Michael Baird au fost eliminați de Aurelian Bogaciu, am desființat arbitrajul și mi-au dat 300.000 de lei amendă. Acum cei care au încercat să ne fure sunt după gratii“, a declarat Adrian Mititelu.

Patronul „juveților” ia în calcul să procedeze la fel ca și Marian Iancu, de la FC Timișoara, și să dea în judecată Federația Română de Fotbal pentru a-și recupera amenzile încasate din cauza declarațiilor făcute la adresa arbitrilor. „Este clar că am fost furați de arbitri. Amintesc doar meciurile cu Otopeni, de la Vaslui, de la Iași sau cel cu FC Argeș, și mă gândesc că eram pe primul loc. Mă gândesc și eu să fac ceva pentru a recupera acele amenzi, date doar pentru că am cerut dreptate. Aștept, însă, ca justiția română să finalizeze scandalul arbitrajelor părtinitoare, iar în funcție de deznodământ voi acționa”, a explicat în încheiere boss-ul alb-albaștrilor.

4 este numărul meciurilor în care Adrian Mititelu acuză arbitrii că au defavorizat Universitatea

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
De la FCSB, la
De la FCSB, la "U" Cluj! Mutarea care ar urma să se producă zilele acestea
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
A luat taxiul de la Suceava la Iaşi, după ce i-a fost anulat zborul. Cât a plătit
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×